Erorile de procedură în procesul lui Iisus

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 24-06-2011

Conspiraţia politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva Lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii. Căpeteniile religioase ale iudeilor au încălcat toate procedurile prevăzute de legea ebraică în cazul acuzaţilor. La rându‑l lui, guvernatorul roman Ponţiu Pilat le‑a dat satisfacţie acestora, tot din raţiuni politice, deşi, potrivit principiilor dreptului roman, Iisus nu se făcea vinovat de nimic.

De peste două mii de ani, umanitatea stă cu faţa spre o palmă de pământ din Orientul Mijlociu, numită Palestina. Cele trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamul – revendică Ierusalimul drept centru al propriei spiritualităţi. O dovadă a originii lor comune, dar şi o sursă de interminabile dezbinări şi conflicte.

Niciuna dintre religiile amintite nu neagă existenţa istorică a unui „fiu de tâmplar“ din Nazaret care a produs cea mai mare revoluţie din istoria lumii. Iudeii îi spuneau Rabi, adică Învăţător, creştinii L-au descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar musulmanii îl numesc şi astăzi Profet.

Sfârşitul tragic – din perspectivă omenească – al Lui Iisus Hristos preocupă şi astăzi numeroşi teologi, pictori, literaţi şi, nu în ultimul rând, jurişti. S-a făcut sau nu vinovat de ceva? A încălcat vreo lege sau traditie a acelor vremuri ori a fost arestat, torturat şi osândit în dispreţul reglementărilor romane şi iudaice? Iată doar două întrebări care nasc şi acum discutii aprinse.

Paradoxal, Iisus Nazarineanul a fost arestat noaptea de o mulţime de oameni înarmaţi, ostaşi şi reprezentanţi ai fariseilor (membri ai unei grupări politico-religioase), în grădina Ghetsimani din partea de răsărit a Ierusalimului. În schimb, legea ebraică prevedea că, exceptând flagrantele, acţiunile de acest gen trebuie să se desfăşoare ziua pentru ca „nimic să nu se petreacă în ascuns“.

În plus, la arestare , existenţa mandatului legal era condiţia de bază, fapt ce a fost trecut cu vederea în cazul Lui Iisus. Procedura a avut caracteristicile unei conspiraţii politice. Istoriografii au consemnat faptul că probabilitatea ca Iuda Iscarioteanul să fi fost dezamăgit de Hristos în speranţele sale patriotice este foarte mare. Iuda, asemenea multora dintre conaţionalii săi, aşteptau un Mesia răzbunător, care să lupte cu arma în mână împotriva romanilor, nicidecum să propovăduiască pacea şi iubirea aproapelui.

Încălcarea procedurilor

Evanghelistul si ucenicul lui Isus Ioan subliniază faptul că, după arestare, Iisus a fost condus mai întâi în casa lui Ana, socrul lui Caiafa, care pierduse de cincisprezece ani scaunul de preşedinte al Sinedriului iudaic , dar care se bucura încă de o mare putere şi influenţă.

După îndepărtarea lui Ana din postul de mare preot al iudeilor, el reuşeşte să transmită această funcţie fiului său, Eleazar, şi apoi ginerelui său, Caiafa. În vremea aceea, Sinedriul era tribunalul suprem şi forul care reglementa şi conducea treburile civile şi religioase ale iudeilor.

Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine legislaţiei timpului. Ceea ce astăzi am denumi „cercetare prealabilă“ s-a desfăşurat acasă la Ana, după cum am arătat. Interogatoriul luat de Ana, fost mare preot, nu a avut un caracter oficial, iar intenţia sa de a nu se angaja în vreun fel în judecată este evidentă. Asta, cu atât mai mult cu cât nu-i revenea nicio obligaţie din punct de vedere legal.

Mărturia Sfântului Evanghelist Ioan (18:24) este relevantă în privinţa abuzurilor săvârşite în această etapă a procesului – „Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa“. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o nouă încălcare a Torei (legea ebraică), aceasta stipulând un anume interval de timp între prima şi a doua audiere a acuzatului, precum şi pentru luarea unei decizii – „o zi solară întreagă“.

La această întrunire, Sinedriul votează condamnarea la moarte a Lui Iisus şi hotărăşte modalitatea obţinerii ratificării ei de către Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei (26 – 36 d. Hr.). Judecarea a avut loc tot noaptea, deşi legea ebraică dispunea ca acuzatul de fapte susceptibile de pedeapsa cu moartea să fie judecat ziua şi în public.

Supliciile – strict interzise

Dincolo de faptul că reunirea Sinedriului nu putea avea loc în perioada Pesahului (celebrarea eliberării israeliţilor din robia egipteană), membrii acestui organism aveau misiunea de a proteja acuzatul, acordându-i prezumţia de nevinovăţie. În niciun caz, membrii Sinedriului nu aveau voie să lovească un acuzat – „L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: «Proroceşte, cine Te-a lovit?» Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri“ (Luca 22:64).

În plus, Tora specifică faptul că nu era posibilă condamnarea la moarte pentru un păcat capital decât dacă avea ca fundament declaraţiile similare a cel puţin doi martori. În cazul lui Iisus, afirmaţiile martorilor nu au concordat. De asemenea, Talmudul prevedea explicit că acuzatul avea dreptul să beneficieze de un apărător. Dacă nu îşi putea plăti unul, era numit un apărător din oficiu, care ar fi urmat să acţioneze în interesul lui. Iisus nu a beneficiat nici de această dispoziţie legală.

Spălarea mâinilor şi dreptul roman

Regele Irod Antipa (n. 4 î.Hr. – d. 39 d. Hr.), guvernator al unei părţi din fostul regat herodian (Galileea şi Pereia), nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim, unde se găsea cu ocazia celebrării Pesahului. Irod L-a retrimis pe Iisus lui Ponţiu Pilat, care se pronunţase deja în privinţa Nazarineanului.

Baza sistemului judiciar îl elibera pe Hristos de orice răspundere de natură penală, motiv pentru care Ponţiu Pilat a decis să nu‑şi asume cauza.  (Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine), instituia Ulpian drept reguli universal valabile, reguli ce nu fuseseră încălcate de „fiul tâmplarului“ din Nazaret.

Guvernatorul roman al Iudeei, deşi nu i-a găsit nicio vină Lui Iisus, la strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“, s-a spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Nevinovatului acestuia. Treaba voastră!“ (Matei 27:24‑25). „Ibnis in crucem!“ („Răstigniţi‑L!“) au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea plănuită de Sinedriu. În orice caz, crucificarea, o pedeapsă eminamente romană, era aplicată numai celor găsiţi vinovaţi de furt, trădare, viol sau batjocorirea împăratului.

Or, pedeapsa prevăzută pentru blasfemie – acuzaţia oficială adusă Lui Iisus Hristos – era uciderea în bătaie cu pietre.

Urmare a acestor neconcordanţe şi ilegalităţi, Iisus Hristos a murit tocmai în ziua şi la ora când evreii înjunghiau mielul pascal, în amintirea dezrobirii poporului lor şi a călăuzirii lui Moise spre Ţara Sfântă.

Viata marelui om al lui Dumnezeu Richard Wurmbrand

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 04-05-2011

Richard Wurmbrand se naşte pe 24 martie la Bucureşti, al patrulea fiu şi cel mai mic al unei familii de evrei români.

1913 Familia se mută la Istanbul unde tatăl său deschide un cabinet stomatologic .

1919 În urma decesului tatălui său, familia Wurmbrand se întoarce la Bucureşti. În anii ce urmează cochetează cu politica de stânga, alăturându-se comuniştilor.

1926 Pleacă la Paris ca să se întâlnească cu o rudă din America. Acesta îi favorizează o întâlnire cu ambasadorul URSS care îi promite să-l trimeată la şcolarizare la Moscova.

1927 Richard Wurmbrand pleacă la Moscova unde studiază într-o şcoală de politruci ideologia comunistă, vreme de 2 ani

1929 Se întoarce ilegal în ţară, cu acte false , având misiuni precise trasate de la Moscova

1933 La 20 august Richard Wurmbrand care deja avusese o condamnare de trei ani pentru agitaţie comunistă este condamnat la 10 ani de temniţă, alături de alţi lideri comunişti, cum ar fi gheorghe gheorghiu-dej şi Chivu Stoica, în procesul ceferiştilor de la Griviţa. Este închis la Doftana. În închisoare Richard îşi dă seama de marea înşelătorie care era doctrina comunistă şi se leapădă de marxism.

1936 Se căsătoreşte cu Sabina Oster.

1938 Richard şi Sabina se convertesc la creştinism după ce primesc o Biblie de la un tâmplar sas, pe când se aflau la Săcele, unde Richard era în convalescenţă. Devin membrii bisericii de pe lângâ Misiunea Anglicană pentru evrei din Bucureşti, biserică ce se întrunea pe str.Olteni.

1939 Se naşte singurul lor fiu, Mihai.

1941 În urma intrării României în război, misiunea anglicană se retrage din România şi locul îi este luat de o misiune luterană norvegiană. În timpul regimului antonescian Richard este arestat de trei ori, anchetat şi maltratat . Familia Sabinei este deportată în Transnistria şi dispare fără urmă, fiind probabil exterminată.

1944 După eliberarea ţării de nazişti, Richard Wurmbrand editează împreună cu alţi evrei mesianici revista Prietenul, revistă în care publică sub pseudonimul Neculai Ionescu. Revista apare până la suprimarea ei de către comunişti dar pseudonimul ales atunci va fi folosit şi mai târziu când cărţi scrise de Wurmbrand în exil vor fi trimise ilegal în România ( de exemplu: Umpleţi Vidul şi Marx şi Satan)

1945 După preluarea puterii de către comunişti, soţii Wurbrand îşi încep activitatea în cadrul bisericii subterane, prin care se focalizează pe evanghelizare, atât a românilor cât şi a soldaţilor şi ofiţerilor armatei sovietice. Tipăreşte un număr enorm (unele surse afirmă că un milion) de Evanghelii în limba rusă pentru a fi distribuite soldaţilor Armatei Roşii.

1948 Pe când se ducea la biserică, Richard este răpit de pe stradă de către securitate şi încarcerat, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru înaltă trădare. Avea să fie torturat, maltratat, ţinut ani de zile la izolare, vreme în care familia sa nu ştia nimic de el. Se încearcă în mod repetat, inclusiv cu promisiunea de a fi eliberat şi numit episcop, să se obţină colaborarea lui cu regimul.

1950 Sabina este şi ea arestată şi trimisă în lagăr de muncă forţată, vreme de trei ani, la construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră.

1956 După opt ani de temniţă Richard este eliberat în cadrul amnistiei ce a urmat morţii lui Stalin. I se încredinţează o mică parohie de ţară şi i se cere ca numărul credincioşilor să nu crească sub nicio formă.

1959 Richard este arestat din nou şi condamnat la 25 de ani de temniţă.

1964 Este eliberat din nou din închisoare.

1965 Familia Wurmbrand este răscumpărată din România contra sumei de 10.000$ achitată de o organizaţie creştină din Norvegia. În luna decembrie ajung astfel la Oslo.

1966 Pleacă în SUA unde, la Philadelphia, indignat de ce se spunea la o manifestaţie împotriva războiului din Vietnam, Richard se urcă la tribună şi a strigat că n-au idee despre ce vorbesc, că el este doctor în comunism şi, în faţa mulţimii consternate le arata urmele torturilor înurate în temniţele comuniste. În mai 1966, doar la câteva săptămâni de la sosirea în SUA Richard depune mărturie în faţa unei comisii speciale din Senatul SUA. Îşi dă cămaşa jos pentru a arăta cele 18 cicatrici de pe trupul său, rămase în urma torturilor la care a fost supus. Textul mărturiei sale devine cel mai bine vândut document al Guvernului SUA vreme de trei ani. În acelaşi an publică cartea Torturat pentru Hristos, carte care devine un bestseller mondial.

1967 Înfiinţează organizaţia care din 1990 se numeşte Vocea Martirilor prin intermediul căreia acordă asistenţă creştinilor persecutaţi de pretutindeni, având filiale în 35 de ţări.

1968 Publică o nouă carte: Cu Dumnezeu în subterană, carte care cunoaşte de asemenea un succes extraordinar.

1990 După căderea regimului comunist, Richard şi Sabina se întorc în România, 25 de ani după plecarea în exil. Aici înfiinţează librăria şi editura Stephanus din Bucureşti.
1995 Richard se retrage din activitate, continuând să trăiască în California.
2000 Sabina Wurmbrand moare în august.
2001 Pe 17 februarie, la Torrance, California, Richard Wurmbrand moare la vârsta de aproape 92 de ani.

Acest material il mai puteti gasi si pe  www.resursecrestine.ro/biografii/66069/richard-wurmbrand

Viata lui Jan Hus

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 04-05-2011

Jan Hus  

Jan Hus (1369 -1415) teolog reformator ceh, nă scut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru   ideile sale anti-papale. Jan Hus care a contribuit la dezvoltarea limbii literare cehe prin scrierile sale.

Tatăl lui Jan Hus a fost cărăuş. Cu toate că provine dintr-o familie modestă, Jan Hus urmează Şcoala Latină in Prahatice şi studiază din anul 1386 în Praga la Universitatea Karl, obţinând la absolvirea studiului gradul de ” Magister Artium”. Ca profesor, a predat limba cehă literară şi a stabilit reguli de scriere.

Prin intermediul lui Hieronymus din Praga Jan Hus a cunoscut operele profesorului de teologie din Oxford John Wyclif, de care a fost influenţat. Nobili cehi după căsătoria sorei regelui Wenzel (Venţel), Anne von Böhmen, cu Richard II. von England în (1382) aduc la Praga opere de-a lui John Wyclif,acestea fiind opere teologice şi o critică la adresa clerului din Anglia care era solicitat să renunţe la bogăţia lumească şi la puterea politică, reîntorcându-se la viaţa modestă şi morală. Jan Hus studiază teologia în 1400 şi devine preot în 1401, ajungând decanul Facultăţii de Filozofie. În 1402 devine profesor cu funcţia de rector la Universitatea din Praga unde a predat teologie şi filozofie 1409 – 1410. Jan Hus a reuşit să-l convingă pe regele Wenzel să aprobe Decretul Kuttenberg care admite majoritatea cehilor la Universitatea Karl (Carol).

Din 1402 predicile lui în Capela Betlehem din Praga sunt în limba cehă, la fel şi cântecele corale din timpul slujbei. Jan Hus devine foarte popular, fiind şi preotul reginei Sophie. Hus a predicat o viaţă severă, morală şi plină de virtuozitate, condamnând uşurinţa, luxul şi moda. Aceste opinii au determinat nemulţumirea printre meseriaşii şi negustorii care trăiau de urmaacesroe excese.

Înfluenţat de tezele lui Wyclif, Jan Hus critică lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului, proprietăţile şi avuţiile lumeşti ale bisericii. A luptat neobosit şi înflăcărat pentru reformarea bisericii, a militat pentru libertatea gândirii, şi introducerea limbii cehe în slujbele bisericeşti, recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în credinţa creştină. Jan Hus nu a acceptat teza conform căreia Papa ” nu greşeşte”.

Aflând de conţinutul predicilor lui, în anul 1408 episcopul din Praga îi suspendă dreptul de a predica şi îi interzice slujbele religioase. Jan Hus nu respectă aceste interdicţii iar în predicile sale critică mai departe Papa şi clerul bisericesc, reuşind într-un timp scurt să obţină simpatia majorităţii populaţiei din Boemia.

Pentru a obţine sprijin, Episcopul din Praga îl recunoaşte pe papa Alexandru al V-lea şi astfel obţine o “Bulă papală” (9 mai 1410) prin care se pretinde să fie înmânate lucrările lui Wyclif episcopului şi sunt înterzise propagarea şi predicile în afara bisericii. Din ordinul episcopului, sunt arse peste 200 din manuscrisele lui Wyclif. Jan Hus este denunţat Romei. Reprezentanţi a lui Hus la Roma au încercat zadarnic să apere ideilor sale.

În 1410 Papa Ioan al XXIII-lea îl excomunică pe Jan Hus iar în 1411 el este alungat din Praga, ceeace a provocat nemulţumiri şi revolte în oraş. Prin protejarea lui de către rege şi datorită revoltelor populare, Jan Hus poate predica încă un an. El condamnă cruciadele şi bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani bisericii. În cele din urmă, Jan Hus este nevoit să se refugieze în afara oraşului.

Acest material il peteti gasi si pe www.resursecrestine.ro/biografii

Iarta-ma, Doamne

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 20-04-2011

Parintele Argatu a fost unul dintre cei mai iubiti preoti din Romania  si asta datorita simplitati cu care il prezenta pe Dumnezeu oamenilor,

mai jos este una din rugaciunile lui :

Iarta-ma , Doamne :
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama,
nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta
Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire
si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit -o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!

Sa ne rugam in Numele lui Isus

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 14-04-2011

“Si ori ce veti cere in Numele Meu, voi face pentru ca Tatal sa fie proslavit in Fiul. Daca veti cere ceva in Numele Meu, voi face.” Ioan 14:13-14.

Ce inseamna sa ne rugam in Numele lui Isus? De ce este atat de important sa ne rugam in Numele Lui?
A te ruga in Numele Domnului Hristos inseamna ceva mai mult decat simpla rostire a Numelui Sau la inceputul unei rugaciuni .

A te ruga in Numele Domnului Hristos inseamna a te ruga in spiritul si puterea lui Hristos, ca unii care credem in fagaduintele Sale,

si ne bizuim pe harul Sau si infaptuim lucrarile Sale.”
Putere vitala in Numele Sau: “Ucenicii aveau sa duca mai departe lucrarea lor in Numele lui Hristos.

Fiecare cuvant si fapta a lor trebuia sa indrepte atentia asupra Numelui Sau, care are acea putere vitala prin care pacatosii pot fi mantuiti….

In Numele Sau, ei trebuia sa prezinte cererile lor Tatalui si sa primeasca raspuns…. Nimic nu avea sa fie recunoscut in Imparatia Sa, daca nu purta Numele si semnatura Sa.

Faptelor Apostololilor,

Numele Sau da izbanda: “Cereti in Numele Meu”, zice Hristos…. Aceasta va da izbanda rugaciunilor voastre si Tatal va va da bogatiile harului Sau.

De aceea cereti si veti capata, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina.
Dumnezeu onoreaza Numele lui Hristos: “Indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta.

Si daca stim ca ne asculta, orice I-am cere, stim ca suntem stapani pe lucrurile pe care I le-am cerut.” 1 Ioan 5:14-15.

Sa inaltam deci cu staruinta cererile noastre Tatalui, in Numele Domnului Hristos.
Secretul succesului: “Pana in clipa aceea, ucenicii nu cunoscusera puterea si posibilitatile nemarginite ale Mantuitorului lor.

El le-a spus: “Pana acum n-ati cerut nimic in Numele Meu.” Ioan 16:24. El le-a explicat ca secretul succesului lor va depinde de cererea puterii si a harului in Numele Sau.

El urma sa fie prezent inaintea Tatalui pentru a face cereri in numele lor….

Nu exista suflet care sa aiba putere fara sa o fi primit de la Dumnezeu, iar izvorul de unde vine ea este deschis si pentru cea mai slaba fiinta omeneasca.

“Orice veti cere in Numele Meu”, a zis Isus, “voi face, pentru ca Tatal sa fie proslavit in Fiul.

 

Lui Dumnezeu Ii place sa raspunda: “Noi nu trebuie sa ne rugam in Numele Domnului Hristos, ci prin inspiratia Duhului Sfant.

Aceasta explica ceea ce trebuie sa intelegem cand se spune ca Duhul “mijloceste pentru noi cu suspine negraite.” Romani 8:26.

Lui Dumnezeu Ii place sa raspunda la asemenea rugaciuni.

Cand cu caldura si staruinta inaltam o rugaciune in Numele Domnului Hristos,

in chiar aceasta staruinta se afla garantia din partea lui Dumnezeu ca El este gata sa raspunda la rugaciunea noastra “nespus mai mult decat cerem, sau gandim noi.” Efeseni 3:20.


“Voi lauda Numele Tau in veci de veci.” Psalmul 145:2.
“Tu esti Stanca mea, Cetatuia mea si, pentru Numele Tau, ma vei povatui si ma vei calauzi.” Psalmul 31:3.

 

Cum sa ajungi in Rai

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 14-04-2011

EL spune în Cuvîntul Său că dacă minţi odată, o singură dată în întreaga ta viaţă, asta te face mincinos.

Dacă ai furat un singur obiect în viaţa ta, o agrafă, cîteva minute din timpul şefului tău sau orice altceva dacă ai furat doar o singură dată, asta te face hoţ.

Dacă eşti furios fără motiv, dacă nu ai iertat

pe cineva care ţi-a făcut un rău, dacă ai poftit o femeie, oricare din aceste lucruri dacă le-ai făcut o singură dată doar, fac din tine un păcătos şi deci tu nu poţi ajunge în Rai.

Deci, vezi? Noi toţi cădem. Toţi cădem şi nu putem ajunge în Rai prin propriile noastre eforturi.

În Tit 3 cu 5 se spune că:”…nu pentru faptele făcute de noi ne-a salvat EL, ci prin îndurarea Lui.”

Aşa că depine cum le compari.

Este, să zicem, ca şi cînd ai vedea o turmă de oi albe şi frumoase pe fundalul verde al unui deal.

Te uiţi la oile acelea cît de frumoase sînt aşa de albe şi apoi te duci la culcare şi peste noapte ninge.

Şi cînd te uiţi în dimineaţa următoare iar la aceleaşi oi, ele arată acum posomorîte, spălăcite şi cenuşii în comparaţie cu zăpada albă.

Noi trebuie deci să ne comparăm cu Dumnezeu deoarece standardul Său este mult mai înalt decît este al nostru, aşa că noi avem nevoie de un Salvator.

Noi nu putem ajunge acolo prin propriile noastre eforturi.

Dumnezeu ne-a dat acest ajutor gratuit. EL spune în Ioan 14 cu 6: ”Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”

EL este Singura Cale care te poate salva de la Iad.

Aşadar, dacă există cineva care nu îl cunoaşte pe Domnul Isus,

dacă există cineva care nu i-a cerut niciodată cu adevărat lui Isus să-i fie Domn şi Salvator al vieţii sale, dacă niciodată nu ai ajuns încă la punctul în care să spui cu gura ta şi să Îi ceri lui Isus să vină în viaţa ta, atunci fă-o acum!

Nu îl lăsa pe diavol, creatura aceea, să rîdă de tine!

Ridică-te acum şi fă lucrul acesta cît mai ai ocazia pentru că nu ştim cît timp ne-a mai rămas de trăit.

N-ai cum să ştii, s-ar putea să mori chiar mîine şi să sfîrşeşti în locul acela teribil.

Şi daţi-mi voie să vă spun că în locul acela şi numai căldura de acolo ar fi groaznic de îndurat.

Vă mai amintiţi de 11 Septembrie 2001 şi de oamenii care au sărit pe geam în gol din Turnurile Gemene , ţinîndu-se de mîini în timp ce se aruncau?

Ce îngrozitor trebuie să fi fost asta pentru ei.

Dacă te-ai afla la mare înălţime şi te-ai uita în jos, să sari de acolo s-ar părea de neimaginat pentru oricare dintre noi.

Dar ei au trebuit atunci să înfrunte căldura aceea teribilă. Ar fi durat poate mai puţin de 5 secunde şi ar fi fost incineraţi de vii la 2,000ºC.

Oamenii de ştiinţă de azi spun că în centrul Pămîntului temperatura este de peste 12,000ºC. Şi tu ar trebui să înduri asta o veşnicie.

Dacă tu eşti gata să treci prin aşa ceva, ar fi curată nebunie.

Acum este momentul să îl accepţi pe Isus!

Rugăciunea pocăinţei

Biblia spune foarte clar că noi toţi sîntem păcătoşi, şi că oricine va chema numele Domnului va fi salvat.

Isus ne spune în Evanghelia după Matei 10 cu 32 şi 33:

“Dacă Mă vei mărturisi înaintea oamenilor, te voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu Ceresc şi al îngerilor din Cer.

Dar dacă nu Mă vei recunoaşte înaintea oamenilor, nici Eu nu te voi recunoaşte înaintea Tatălui.”

Vreau acum să vă cer să faceţi ceva.

Dacă nu aţi spus niciodată pînă acum în mod public în faţa altor oameni, dacă nu aţi declarat niciodată în mod public că:

“Isus Cristos este Salvatorul Meu şi L-am făcut Domn al vieţii mele.”

sau dacă nu sînteţi siguri că Raiul este casa voastră eternă, ştiţi că Isus a atîrnat dezbrăcat pe o cruce înt-o piaţă publică.

EL a atîrnat acolo pentru mine şi pentru tine şi a îndurat ruşinea mea şi a ta.

Dacă vei spune această rugăciune din adîncul inimii tale, Dumnezeu îţi va salva sufletul şi îţi va da ocazia în viitorul apropiat să faci acest lucru cunoscut în public şi la alţii.

Este decizia cea mai importantă în viaţa oricăruia dintre noi.

Şi după cum spune şi Matei în 16 cu 26:

“Şi ce i-ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar putea oferi un om în schimbul sufletului său?”

Roagă-te şi spune-i acum lui Isus cu voce tare:

“Dumnezeule, eu cred în Tine.

Tu eşti Creatorul meu.

Sînt un păcătos.

Am păcătuit în multe privinţe,

Cu voia mea, sau fără voia mea.

Ştiu că sînt pătat de păcat.

Isus, eu cred în Tine!

Tu eşti Fiul etern a lui Dumnezeu.

Tu eşti Mielul lui Dumnezeu

care a luat asupra Lui păcatul acestei lumi

şi care ia asupra Lui şi păcatul meu.

Eu cred că ai murit pe o cruce

vărsîndu-ţi sîngele-Ţi nevinovat,

pentru sufletul meu vinovat.

Eu cred că ai fost îngropat

şi că Ai înviat a treia zi.

Isus,Tu eşti veşnic viu.

Eu Te numesc acum Domnul meu.

Eu Te numesc acum Salvatorul meu.

Îţi dau acum viaţa mea.

Te voi iubi şi Te voi sluji

pentru tot restul zilelor mele.

De acum eu sînt al Tău,

Cu părţile mele bune,

Cu părţile mele rele,

Cu părţile mele păcătoase.

Toate planurile mele,

Toate visele mele,

Şi tot ceea ce am îţi dau acuma Ţie.

Facă-se voia Ta cu mine.

Cred că acum sînt salvat,

nu prin fapte bune, ci prin credinţă,

Prin încrederea ce o am în Tine,

Domnul meu iubit.

În numele lui Isus mă rog.” Amin

Biblia spune că nu este mai mare bucurie în cer, decît întoarcerea unui singur păcătos la pocăinţă.

PS: Iadul NU a fost creat pentru tine, Raiul DA

Tamplarul

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 14-04-2011


Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de
aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.

Cu toate acestea , batrânul era hotarât sa se retraga , pentru a duce o
viata mai   linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu
bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput,
patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul
accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare
nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de
cum arata ultima lucrare.

O alta sansa

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 12-04-2011

Dupa ce a trait o viata plina de egoism , in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse!

Dar era prea tarziu. Chinuindu-se in flacarile iadului se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!

In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da – zise omul cu nerabdare – sigur ca m-am schimbat!
- Bine! – a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.
- Ce faceti ?! – striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?!

tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!

- Nu se poate! – i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.


In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi , dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

Definiţia păcatului

0

Posted by mh | Posted in Fără categorie | Posted on 07-04-2011

Păcatul este descris în Biblie ca încălcarea Legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4) şi ca răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Deuteronom 9:7; Iosua 1:18). Păcatul îşi are originile în Lucifer, “steaua strălucitoare, fiul dimineţii”, cel mai frumos şi mai puternic dintre îngeri. El a dorit să fie mai presus de Dumnezeu şi acest lucru a condus la căderea sa din cer şi astfel la naşterea păcatului (Isaia 14:12-15). Redenumit Satan, el a introdus păcatul în rasa umană în Gradina Edenului, acolo unde i-a ispitit pe Adam şi Eva cu aceeaşi atracţie: “veţi fi ca Dumnezeu”. Geneza 3 descrie actul lor de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. De la acel moment, păcatul s-a transmis din generaţie în generaţie la toată omenirea şi noi, ca descendenţi ai lui Adam, am moştenit păcatul de la el. Romani 5:12 ne spune că prin Adam, păcatul a intrat în lume şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, întrucât “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).

Este Iisus singura cale către Cer?

0

Posted by mh | Posted in About Him | Posted on 07-04-2011

În principiu sunt o persoană bună, deci o să merg în Rai.” “Bine, mai fac şi fapte rele, dar fac mai multe fapte bune, astfel că voi merge în Cer.” “Dumnezeu nu mă va trimite în iad numai pentru că nu trăiesc conform Bibliei. Vremurile s-au cam schimbat!” “Numai persoanele cu adevărat rele precum cei care molestează copiii şi criminalii merg în iad.”

Acestea sunt modalităţi de gândire foarte des întâlnite printre oameni, însă adevărul este că toţi spun minciuni. Satan , stăpânul lumii acesteia, a inoculat aceste gânduri în minţile noastre. Atât el, cât şi toţi cei care îl urmează în căile sale, sunt duşmani ai lui Dumnezeu (1 Petru 5:8). Satan întotdeauna se deghizează într-o persoană bună (2 Corinteni 11:14 ), însă deţine controlul asupra minţilor celor care nu aparţin lui Dumnezeu. “…a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acesta, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4).

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro